Ochelarii de soare reprezintă mult mai mult decât un
accesoriu la modă. Fie că preferi ochelari de soare fashion, ochelari de soare casual, sau ai nevoie să porți ochelari
de soare cu dioptrii, aici găsești modele potrivite oricărui tip de față.
Vino în optică sau probează virtual perechile de ochelari de soare damă din
sutele de modele disponibile de la branduri cunoscute: Ray-Ban, Carrera, Polaroid, Oakley, Jimmy Choo, Hawkers, Guess, Calvin Klein, Vogue, Gucci, Liu Jo, Persol sau multe altele.
De ce e important să
porți ochelari de soare?
- Ochelarii de soare te protejează de
radiațiile UV: Radiațiile ultraviolete (UVA și UVB) sunt principalul factor
dăunător care poate afecta sănătatea ochilor atunci când ne expunem la
soare, precum și sănătatea pielii. La nivelul ochilor, efectele razelor
solare UV pot fi sub forma unor probleme temporare - senzație de mâncărime
sau iritare a ochiului, lăcrimare, inflamații ale zonei oculare, fotofobie
(sensibilitate la lumină), nevoia de a clipi des - sau probleme chiar mai
serioase, chiar severe. Ochelarii cu cel mai ridicat filtru de protecție
împotriva razelor UV vor avea inscripționat procentajul 100% sau simbolul
UV400.
- Ochelarii de soare te protejeaza de afecțiuni oftalmologice:
Expunerea prelungită și neprotejată la soare, respectiv la radiațiile UV,
este foarte periculoasă în special în cazul persoanelor care au o
predispoziție genetică spre glaucom. Razele UV pot să agraveze simptomele
glaucomului și pot duce chiar la orbire. De aceea, este foarte important pentru
aceste persoane să poarte ochelari de soare cu protecție 100% împotriva
radiațiilor ultraviolete.
- Ochelarii de soare te ajută la condus:
Îndeosebi în zilele de vară cu soare puternic, condusul vehiculului devine
mai facil și mai sigur dacă purtăm ochelari de soare, deoarece ne
îmbunătățește viziunea și blochează și razele puternice de soare.
- Ochelarii de soare te ajută la recuperare în cazul unor intervenții
oftalmologice: În cazul persoanelor care au trecut prin anumite intervenții
chirurgicale sau cu laser, purtarea ochelarilor de soare cu protecție maximă,
care diminuează pătrunderea razelor de soare, respectiv a razelor UV, este
imperativă, în special în perioada imediat următoare procedurii. Medicul
specialist recomandă, de regulă, purtarea ochelarilor de soare după o astfel
de intervenție, deoarece ajută ochiul să se recupereze în siguranță și
să se vindece. Altfel, pot apărea complicații care pot să prejudicieze
sănătatea ochilor
- Ochelarii te protejează împotriva elementelor
naturale, precum zăpada, nisipul, vântul: Știai că zăpada reflectă
aproximativ 80% din razele UV? Mai ales când practicăm sporturi de iarnă,
protecția ochilor este foarte importantă cu ochelarii de soare potriviți,
deoarece lumina puternică pe care zăpada o reflectă poate să afecteze
corneea, chiar și într-o zi în care soarele nu este foarte vizibil. Ochelarii
de soare pot acționa ca un scut și împotriva particulelor de praf purtate de
vânt sau, dacă petreci timp pe plajă, împotriva nisipului care poate să
intre în ochi la o adiere de vânt și să cauzeze iritații ale globului
ocular.
Cum alegi ochelarii de soare pentru femei?
Femeile preferă să își aleagă perechea de ochelari de soare în funcție de
diferiți factori, printre care se numără forma și materialul ramelor,
culoarea și mărimea lentilelor sau chiar în funcție de forma feței. De
asemenea, atunci când alegi ochelarii de soare, este important să ții cont
și de următoarele aspecte, care țin mai mult de confortul din timpul
purtării, dar și siguranța lor:
- Poziția ochelarilor pe nas
și confortul oferit: Există două variante de rame în acest sens: rame cu
pernițe nazale sau rame cu punte nazală. Cele cu pernițe se pot și ajusta pe
nas, pentru a sta într-un punct fix, în timp ce cele cu punte nazală sunt mai
comode persoanelor cu pielea sensibilă, dar pot aluneca mai ușor în cazul în
care transpirăm sau suntem în mișcare / facem sport.
- Filtre de
protecție pe lentile: Acestea pot să ofere un grad de protecție extra,
împotriva reflexiilor de lumină.
Dupa ce ai parcurs aceste
informatii, urmeaza pasul in care alegi brandul favorit. Pe site iti punem la
dispozitie perechi de la cele mai cunoscute case de moda, cum ar fi: ochelari de soare Dior, ochelari de soare Armani,
ochelari de soare Lacoste,
ochelari de soare Versace,
ochelari de soare Michael
Kors sau ochelari de soare Prada.
Tipuri de lentile pentru ochelarii de soare
Un alt aspect
important atunci când alegem ochelarii de soare îl reprezintă tipul lentilei.
Desigur, multe persoane aleg lentilele după culoare, transparență /
opacitate, astfel încât să le complimenteze nuanța tenului sau culoarea
părului, stilul dorit, dar sunt, totuși, câteva lucruri pe care merită să
le cunoști data viitoare când cauți perechea perfectă de ochelari de soare.
Iată care sunt principalele tipuri de lentile pentru ochelarii de soare și
care sunt recomandările pentru fiecare. Indiferent de culoarea lentilelor, de
filtre, de transparența sau opacitatea lor, este necesar ca acestea să
protejeze ochii împotriva razelor UV, mai ales dacă vei purta ochelarii de
soare la mare sau la ski, unde lumina este mai puternică. În acest caz,
lentilele trebuie să blocheze razele ultraviolete. Ochelarii de soare care
oferă acest beneficiu au inscripționată pe rame informația: 99% sau 100%
protecție UV.
- Lentilele heliomate sau
fotocromice: Acestea se montează, în general, pe ochelarii de vedere,
iar la soare lentilele se închid la culoare, oferind și protecție împotriva
razelor solare.
- Lentilele polarizate: Acest tip de
lentile sunt recomandate în special șoferilor sau celor care practică
sporturi de iarnă sau activități / sporturi acvatice în aer liber. Atunci
când soarele este puternic și razele lui cad pe o suprafață plană sau pe
zăpadă, lumina se reflectă și creează o strălucire foarte incomodă pentru
ochi, reducând vizibilitatea. Lentilele polarizate filtrează foarte bine
aceste reflexii și oferă claritate mai bună și vizibilitate în spațiu.
- Lentilele gradiente: Șoferii sunt cei care pot
beneficia cel mai bine de acest tip de lentilă în timp ce conduc, deoarece
reduc impactul luminii asupra ochilor, dar și permit o vedere mai clară a
bordului.
- Alte tipuri de lentile: Pe lângă cele
menționate mai sus, mai sunt și lentile de tip oglindă (care au mai mult un
rol estetic decât unul funcțional), lentile anti-fog (care nu se aburesc,
perfecte pentru sporturile de iarnă), lentile hidrofobice (care nu rețin
picurii de apă pe suprafața lor), lentile anti-scratch (rezistente la
zgârieturi, perfecte pentru utilizarea intensivă).