Avantajele lentilelor de contact



Pentru că deseori am fost întrebați care sunt avantajele lentilelor de contact, ne-am decis să le prezentăm pe scurt în acest articol.

Înainte de toate, e bine de știut că lentilele de contact nu se aleg în funcție de ambalaj, producător sau pentru că le poartă o cunoștință. Fie că sunt lentile medicale, fie estetice, trebuie să urmezi sfatul și aprobarea medicului. În cazul celor medicale, opticianul va stabili dioptria și tipul de lentilă optime necesităților tale. Într-adevăr, experiența prietenilor poate fi de folos, însă doar în ceea ce privește gradul de umidificare al lentilei, grosimea acesteia și comportamentul lentilei pe parcursul zilei/ perioadei de purtare.

În continuare, vom prezenta cele mai importante avantaje ale lentilelor de contact.

Oferă un confort estetic

Prioritar pentru cei mai mulți dintre noi este aspectul estetic. De câte ori nu ai avut impresia că, oricât ai căuta prin magazine, e de negăsit o ramă care să iți stea bine și să te reprezinte?! Lentilele de contact nu îți modifică fizionomia feței și nici nu creează o stare de disconfort. Fața rămâne liberă și nu mai există problema ramelor cu care să iți stea bine sau care să lase urme la purtare.

Machiajul va fi mai ușor de aplicat și va ieși mult mai bine în evidență. Vei avea posibilitatea să realizezi un machiaj corect, cu linii drepte, combinând armonios culorile. Vederea foarte bună, susținută prin purtarea lentilelor de contact, îți poate conferi, zi de zi, încrederea în sine, atât de necesară pentru a reuși în tot ce îți propui.

Mai mult, poți opta pentru lentilele de contact colorate cu dioptrii , ce oferă aceeași claritate vizuala ca lentilele medicale obișnuite.

În plus, lentilele de contact sunt singura soluție estetică pentru persoanele cu dioptrii mari, ai căror ochelari sunt groși, grei și au aspectul unui con.

Elimină micile disconforturi de zi cu zi

Lentilele de contact nu se aburesc și nu iți limitează câmpul vizual, chiar dacă afară plouă sau ninge.

Sunt ușoare și te scapă de greutatea ramelor de ochelari, care, uneori, alunecă sau trebuie ajustate.

Lentilele permit purtarea ochelarilor de soare. Ochii, ca și pielea, trebuie protejați de soare. Cum nu putem purta ochelarii de soare peste cei de vedere, dar nici nu acceptăm să vedem lumea în “ceață”, atunci lentilele de contact reprezintă singura soluție eficientă.

Iți oferă un câmp vizual mai bun

Purtarea lentilelor de contact elimină bariera impusă de ochelari între ochi și mediu.

Lentilele reprezintă un avantaj pentru conducătorii auto, care trebuie să aibă un câmp vizual complet, nerestricționat de ochelari.

De asemenea, puteți practica orice fel de sport: ski, patinaj artistic, dans modern, scrimă, karate, atletism, balet, gimnastică, fotbal, baschet etc.

Lentilele de contact înlătură aberațiile (inconvenientele) optice tipice, care apar la marginea lentilelor de ochelari.

Acestea sunt câteva dintre avantajele pe care le poţi avea când porţi lentile de contact. Dacă nu am reușit să vă convingem, vă așteptăm să le încercați și să le descoperiți!

Comentarii

Aveți întrebări?